SECRETE DESPRE… CARNE

MOTTO: “Carnea nu este altceva decat o concentrare de celule moarte sau agonizante, trăind într-o hazna de sange stricat, intrat în putrefactie. Iar oamenii numesc aceasta hazna alimentatie benefică” - Robert Morse, naturopat

    Imediat ce viaţa încetează, celulele corpului mor iar proteinele animale se coagulează şi sunt secretate enzime autodistructive; se formează o nouă substanţă numită „ptomaina”. Carnea începe să se descompună şi putrezeşte rapid, permiţând creşterea numărului de bacterii. După numai câteva zile de la sacrificarea animalului respectiv, carnea capătă o culoare gri-verzuie-măslinie.
    Pentru a împiedica această degradare, industria cărnii foloseşte nitraţi şi alţi conservanţi (care afectează sănătatea omului) pentru a o face în mod artificial să apară roşie, pentru cel puţin o săptămână până când ajunge în bucătăriile noastre. O asemenea carne, creează otrăvuri foarte violente si multa aciditate în colon şi îmbătrâneşte prematur tractul intestinal. Eschimoşii sau kirghizii, care trăiesc numai cu carne, îmbătrânesc foarte rapid şi mor fără a depăşi vârsta de 30, respectiv 40 de ani.

Carnea in topul alimentelor toxice
    Carnea este hrana cu cele mai nefaste efecte pe termen lung asupra organismului, intrecand chiar si zaharul rafinat, margarina sau faina alba. Motivele pentru care carnea este considerata asa sunt numeroase. Proteinele pe care le contine, solicita un efort mult mai mare din partea ficatului si a intregului sistem digestiv, pentru metabolizarea lor. Grasimile saturate din carne afecteaza grav inima si vasele de sange, ducand la aparitia arteriosclerozei, tromboflebitei, insuficientei cardiace etc. Anumite substante toxice puse in circulatie de catre animal, in timpul agoniei din momentul sacrificarii sale, produc in organismul uman dezechilibre nervoase si endocrine. Consumul de carne duce, treptat, la o incetinire a proceselor de eliminare a substantelor toxice si reziduale, adica la o intoxicare lenta si foarte periculoasa a organismului.

    Parerile in legatura cu consumul carnii sunt impartite. Unii spun ca omul este omnivor si, deci, poate sa consume si carne, alti spun ca omul este frugivor si, ca atare, o hrana vegetariana ar fi mai potrivita. O cale de mijloc ar fi alimentaţia lacto-ovo-vegetariană ce poate fi justificată din mai multe puncte de vedere:
MEDICAL - Anatomia omului nu este carnivoră. Lungimea intestinelor la om este de aproape 12 ori lungimea corpului, pentru a permite digestia înceată a legumelor şi fructelor. La carnivore, lungimea intestinelor este mult mai mică, pentru a elimina rapid carnea digerată ce începe să intre în putrefacţie.
BIOLOGIC - Omul este înzestrat în mod evident cu o dantură care se aseamănă mai mult cu cea a erbivorelor decât cu cea a carnivorelor.
PSIHIC - Datorită schimbărilor biochimice produse în timpul agoniei animalelor îngrozite, care se zbat pentru a-şi scăpa viaţa, atât în sângele acestora cât şi în ţesuturi se găsesc mari cantităţi de toxine.
MENTAL - Acţiunea de a consuma carne nu este ceva specific omului, ci este mai degrabă un obicei dobândit. Un animal carnivor are instinctul de a ucide, pe cand un om nu are acest instinct. Dacă punem un pui de iepure lângă un copil, acesta se va juca cu el. Sau, alt exemplu, ce v-ar placea mai mult: să vă plimbaţi printr-un abator sau printr-o livadă de mere (cirese, caise)?
SPIRITUAL - Una dintre poruncile lui Dumnezeu este „Să nu ucizi!”. Prin aceasta trebuie să recunoaştem caracterul sacru al întregii vieţi şi necesitatea de a trăi fără a cauza suferinţa.

    Iata, in continuare, cateva comparatii intre om si un animal carnivor:
- carnivorele au gheare cu care isi prind prada; oamenii, n-au;
- carnivorele au canini si incisivi puternici, cu care sfasaie carnea, dar n-au în schimb molari plati cu care să o mestece, asa că o înghit bucăti întregi; oamenii nu au dintii din fată ascutiti, dar au molari destinati să macine bine bolul alimentar;
- carnivorele au tractul digestiv doar de trei ori mai mare decat lungimea corpului, ceea ce faciliteaza evacuarea destul de rapidă a carnii digerate, intrate in putrefactie; oamenii au traiectul digestiv de 10-12 ori mai mare decat lungimea corpului, unde carnea intrată in putrefactie poate stagna si pana la 5 zile într-un corp încă sănătos, dar uneori rămane lipită de peretii colonului ani de zile, sub forma asa numitei plăci mucoidale;
- stomacul carnivorelor secretă acid clorhidric puternic, care digeră proteina animală; stomacul uman secretă un acid clorhidric de 20 de ori mai slab decat cel al carnivorelor;
- glandele salivare ale carnivorele n-au rolul de a pre-digera alimentele; la oameni s-au dezvoltat glande salivare productive, al caror produs (saliva) are enzime puternice care predigeră carbohidratii;
- saliva carnivorelor este acidă; saliva oamenilor este alcalină;
- digestia nutrientilor se face rapid si direct în stomacul carnivorelor, sub influenta acidului clorhidric puternic; digestia omului începe în gură, sub actiunea enzimelor salivare specializate în carbohidrati si lipide, trece în stomac, unde se descompun proteinele cu ajutorul pepsinei si se desfasoară în toată plenitudinea ei, lent, în intestinul subtire al omului. Absorbtia nutrientilor are loc abia în intestinul gros, după un parcurs lung, uneori de 7 metri, cat are tractul digestiv.

    Urmatorul documentar arata cum este obtinuta si de unde vine carnea pentru produsele din supermarketuri. Chiar daca nu stiti limba engleza, cu siguranta veti intelege… imaginile de-a dreptul socante vorbesc de la sine.




    Daca va hotarati sa renuntati la carne, nu trebuie sa va speriati ca veti ramane flamanzi sau ca veti slabi. In natura exista multe animale mari precum calul, vaca sau elefantul care traiesc numai cu iarba. Asadar, consumul de carne se poate înlocui cu alte produse bogate în proteine: ouă, alge, ciuperci, soia, lapte, nuci, seminţe, germeni, polen, mezeluri vegetale, etc. De asemenea, există o mulţime de specialităţi lacto-vegetariene savuroase, cu un bogat conţinut nutritiv pe care nu aţi avut niciodată ocazia să le gustaţi, datorită lipsei de informaţii, a obiceiurilor convenţionale sau a condiţionărilor determinate de prejudecăţi.

    Robert Morse este autor, doctor naturopat autorizat si acreditat, biochimist, iridolog si specialist in plante medicinale. Dr. Morse este renumit pentru munca sa si succesul in vindecarea tuturor tipurilor de cancer. Iata argumentele sale referitoare la nocivitatea consumului de carne:
1. CARNEA CONSUMA ENERGIE VITALA, in procesul digestiei, in loc sa o genereze. Proteina animala este un lanț de aminoacizi, care trebuie întai descompus în elemente constitutive, pentru ca organismul să o poată folosi. Asta presupune eforturi energetice uriașe. Cu alte cuvinte în loc sa-ți dea, îți fură din energie.
2. CARNEA CONȚINE ADRENALINĂ ÎN CANTITĂȚI MARI (secretată de groaza animalelor sacrificate) care epuizează glandele suprarenale umane și duce în timp la hipertensiune. Adrenalina provoacă furie și agresivitate celui care consuma carne.
3. CARNEA E TOXICĂ, datorita acidului uric (care provoacă guta), acidul fosforic și acidul sulfuric, formați în procesul de digestie și metabolismul proteinelor din carne. Acești acizi au o acțiune iritantă și inflamatoare asupra țesuturilor.
4. CARNEA ELIMINĂ CALCIUL din organism, datorită azotului din compoziția proteinei din carne, cu conținut bogat în fosfor.
5. CARNEA E ACIDĂ, ducand la inflamații ale țesuturilor, la degradarea lor rapidă și la așa numita acidoză, cauza tuturor bolilor.
6. CARNEA CREȘTE COLESTEROLUL ducand la accidente vasculare, hipertensiune arterială, angină pectorală, boli de inimă, obezitate și impotență, etc.
7. CARNEA PROMOVEAZĂ CALCULII HEPATICI ȘI BILIARI
8. PROTEINELE ANIMALE PUTREZESC în interiorul organismului, dand trupului un miros greu.
9. CARNEA DUCE LA APARIȚIA CANCERULUI DE COLON. Mai ales consumul de carne roșie este asociat cu creșterea compușilor de tip N-Nitroso din culturile de bacterii intestinale, care lezează colonul și provoacă tumori maligne la nivelul lui.
10. CARNEA DUCE LA APARITIA CANCERULUI HEPATIC SI PANCREATIC
11. CREȘTEREA ANIMALELOR SE FACE ÎN CONDIȚII DEZUMANIZANTE PENTRU CRESCĂTORI, în spații închise, lipsite de lumina soarelui sau de aer curat. Animalele sunt injectate cu hormoni de creștere, hrănite cu furaje pline de pesticide și ierbicide, cu concentrate făcute din faină de oase. Sunt maltratate și ucise apoi cu cruzime.
12. CREȘTEREA ANIMALELOR A FĂCUT RAVAGII MEDIULUI. Defrișările masive, pentru ca în locul pădurilor să se creeze locuri de pășunat, au dezechilibrat eco-sistemul planetar, distrugand habitatul natural al animalelor sălbatice, diminuand cantitatea de oxigen și provocand încălzirea globală.
13. CONSUMUL DE CARNE SCURTEAZA VIAȚA prin epuizarea în timp a organelor vitale.
14. CONSUMUL DE CARNE STIMULEAZA, IRITĂ SI INFLAMEAZĂ ORGANELE SEXUALE (În special glanda prostatei, ducand la apariția prostatitei)
15. CARNEA ESTE INJECTATA CU HORMONI DE CREȘTERE, ANTIBIOTICE ȘI VACCINURI, toate considerate cancerigene.
16. ANIMALELE SUNT HRĂNITE CU UN AMESTEC DE FURAJE ȘI CARNE TOCATĂ, PROVENITĂ DE LA VACI, PORCI, GĂINI
ȘI OI BOLNAVE ȘI AGONIZANTE. Aceste practici duc la acidoză și îmbolnăvesc animalele, așa cum îi îmbolnăvesc și pe oameni. Ăsta este motivul apariției unor boli teribile ca “boala vacii nebune”.
17. INGESTIA DE PROTEINĂ ANIMALĂ INTERFEREAZĂ CU ABSORBȚIA MANGANULUI DIN ORGANISM, ceea ce poate provoca amețeli, tulburări de echilibru, spasme, convulsii, probleme de transmitere a impulsurilor neuronale (miastenie, aritmie cardiaca, fibrilații), probleme neuromusculare, boala Parkinson si boala Lou Gehring.
18. CARNEA ABUNDĂ ÎN CELULE ROȘII MOARTE, cu conținut mare de fier ionizat (extrem de diferit de cel de origine vegetala), care poate duce la scăderea nivelului de crom (necesar în transferul de insulină), scăderea nivelului de zinc (necesar în producerea insulinei și a energiei), lezarea țesuturilor hepatice, pancreatice si renale; scăderea nivelului de calciu, creșterea nivelului de sodiu (cauzatoare de edeme).
19. CARNEA ESTE PRINCIPALA CAUZĂ CARE DUCE – ÎN MOD DIRECT – LA DEGRADARE DANTURII, datorita faptului ca interferează cu absorbția calciului.

ALTERNATIVE SANATOASE:
- soia si toate preparatele din soia (atentie sa nu fie modificata genetic !)
- ciuperci champignon sau orice ciuperca comestibila
- nuci si seminte oleaginoase
- oua
- alge (spirulina si chlorella)

Niciun comentariu :

Impresii, Intrebari, Experiente ...

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...